Ar trebui să începem un al treilea război mondial. De data aceasta vom uita de noi și de inamici pentru că acum cel mai mare pare a fi timpul. Da, chiar timpul. Nu ați observat că timpul se scurge cu viteza contrară dorinței noastre? Ca și cum ar râde întotdeauna de noi. Timpul nu cunoaşte dorul atunci când trece prea ȋncet pe autostrada soarelui….

De câte ori nu v-ați simțit precum un polițist de la rutieră atunci când doreați să opriți toate ceasurile din viteza cu care ȋşi gonea secundele, minutele? De câte ori ați vrut să amendaţi timpul? El nu cunoaşte mila. De fapt nu cunoaşte frumosul, sensibilul pentru a fi puțin mai liniştit ȋn acele momente. Măcar ȋn acele momente. Momente pe care ai vrea să le păstrezi pentru totdeauna undeva ȋntr-un colț de suflet, să le memorezi atât de bine ȋncât să ți le poţi reaminti mereu şi mereu. Atunci când lumea se ȋnvertea in jurul tău şi nu vedeai decât un chip; atunci când vântul se juca sălbatic cu şuviţele voastre de păr, când ploaia vă plângea pe buze sau când soarele vă aducea zâmbetele ȋn priviri.

Da, timpul vă aduce împreună. El decide dacă trebuie sau nu să va ȋntâlniți vreodată ȋn această viață dar tot timpul vă desparte, indiferent, măcar pentru câteva clipe. Dar acele clipe sunt cele mai lungi din viața noastră. Sunt insuportabile, irespirabile. Aştepţi sfârşitul lor şi pare să nu mai vină odată….

Timpul nu cunoaşte ceea ce se pare a fi o trecere de pietoni; nici măcar atunci când o persoană trece prin fața lui. O accidentează, negreşit, ȋnsă nu ȋi sare niciodată ȋn ajutor. O lasă să zacă acolo, însângerată, mută de durere. El, singur, nu va decide niciodată să îşi salveze victima. Aceasta trebuie să facă eforturi imense pentru a ajunge pe partea cealaltă a drumului. Doar acolo ea ȋşi va găsi alinarea.