Uite-ma din nou aici, in acelasi scaun ca si acum 2 ani, cu aceeasi tastatura in brate. Mi-a fost dor de aceasta dorinta de a scrie, de a face ceva si pentru mine, nu doar pentru cei din jurul meu, oricat de egoist ar suna. Avand in vedere ca a trecut aproape un an de la ultima postare ar trebui sa mentionez faptul ca am avut parte de un an cu adevarat plin din toate punctele de vedere. 

Mi-ar lua mult timp sa povestesc chiar si jumatate din tot ce s-a intamplat asa ca ma voi rezuma la faptul ca a fost cel mai frumos an de pana acum in ciuda mulor dificultati pe care le-am intampinat. Dar daca nu ar fi fost acestea nu as mai fi catalogat astfel aceasta perioada. Asadar am invatat ce inseamna cu adevarat maturizarea. Am invatat ca puterea sta in mainile fiecaruia si ca depinde de noi daca vrem sau nu sa o folosim la capacitatea ei maxima. Eu nu am stiut sa profit de asta. Pana acum, cel putin.... De fapt ce inseamna a te maturiza? Nu este in niciun caz un procez fiziologic, in niciun caz ceea ce descriu multi dintre noi ca fiind o perioada a sentimentelor contradictorii sau o copilarie mai intarziata plina de tentatii, situatii dificile. 

Maturizarea reprezinta acel stadiu din viata fiecaruia in care acordam mai multa atentie propriei noastre dezvoltari si, in acelasi timp, realizam ca trebuie sa ne supunem singuri unei analize pe cat se poate de obiectiva pentru a stabili mai apoi unde am gresit (sau unde nu, desi credeam initial ca da!). Iar aceasta etapa poate exista oricand in viata noastra. Poti percepe maturizarea intocmai ca un element de holomorfism in propria ta carte, in cartea vietii tale. O trecere de la o etapa la alta. Asadar ma pot maturiza acum, la varsta de 17 ani, dar si la 20 si la 30 s.a.m.d,. chiar si la 60 de ani! Ceea ce vreau sa evidentiez e faptul ca omul intotdauna invata ceva nou. El e faurit sa descopere mereu si mereu lucruri noi chiar si despre el. Nu degeaba se spune ca cel mai greu proces este cel al descoperirii sinelui si tocmai apoi a celui de langa tine.

Spunem astfel ca omul invata din greseli , fie ca sunt proprii sau ale apropiatilor. Insa chiar invata? Nu ne mintim singuri? De cate ori nu v-ati surprins facand aceasi eroare? Este omul construit din greseli? Cu siguranta nu, atat timp cat invata sa fie demn si sa si le atribuie, sa isi recunoasca defectele cu alte cuvinte. Dar tot ne trezim peste ani spunand "am fost tanar/a si prostut/a".... Nu, nu trebuie sa gandim asa. Nu trebuie sa punem naivitatea pe seama tineretii caci si la 70 de ani ne putem trezi facand greseli. Cel mai important lucru in viata e sa nu ai regrete si sa fii pe cat se poate de spontan. Si restul vine de la sine....

Ar trebui să începem un al treilea război mondial. De data aceasta vom uita de noi și de inamici pentru că acum cel mai mare pare a fi timpul. Da, chiar timpul. Nu ați observat că timpul se scurge cu viteza contrară dorinței noastre? Ca și cum ar râde întotdeauna de noi. Timpul nu cunoaşte dorul atunci când trece prea ȋncet pe autostrada soarelui….

De câte ori nu v-ați simțit precum un polițist de la rutieră atunci când doreați să opriți toate ceasurile din viteza cu care ȋşi gonea secundele, minutele? De câte ori ați vrut să amendaţi timpul? El nu cunoaşte mila. De fapt nu cunoaşte frumosul, sensibilul pentru a fi puțin mai liniştit ȋn acele momente. Măcar ȋn acele momente. Momente pe care ai vrea să le păstrezi pentru totdeauna undeva ȋntr-un colț de suflet, să le memorezi atât de bine ȋncât să ți le poţi reaminti mereu şi mereu. Atunci când lumea se ȋnvertea in jurul tău şi nu vedeai decât un chip; atunci când vântul se juca sălbatic cu şuviţele voastre de păr, când ploaia vă plângea pe buze sau când soarele vă aducea zâmbetele ȋn priviri.

Da, timpul vă aduce împreună. El decide dacă trebuie sau nu să va ȋntâlniți vreodată ȋn această viață dar tot timpul vă desparte, indiferent, măcar pentru câteva clipe. Dar acele clipe sunt cele mai lungi din viața noastră. Sunt insuportabile, irespirabile. Aştepţi sfârşitul lor şi pare să nu mai vină odată….

Timpul nu cunoaşte ceea ce se pare a fi o trecere de pietoni; nici măcar atunci când o persoană trece prin fața lui. O accidentează, negreşit, ȋnsă nu ȋi sare niciodată ȋn ajutor. O lasă să zacă acolo, însângerată, mută de durere. El, singur, nu va decide niciodată să îşi salveze victima. Aceasta trebuie să facă eforturi imense pentru a ajunge pe partea cealaltă a drumului. Doar acolo ea ȋşi va găsi alinarea.

Altceva...

In amintirea zilelor de mult trecute mi-am dat seama cat de mult am gresit. Am uitat sa privesc si partea alba a hartiei patata de cerneala neagra si, mai mult decat atat, am uitat ce e aceea speranta. Asadar nu as vrea sa va omor timpul dar o sa scriu cate ceva despre speranta, regasire, implinire si nu in ultimul rand fericire. Plec de la premisa ca, in ciuda factorilor meteorologici si biologici conform carora primavara/vara circula hormonii prin noi, aceasta perioada este cea a reinvierii, a nasterii unor noi vise, dorinte sau poate sculptarea unor principii de viata. Voi vorbi despre iubire, bineinteles, dar intr-un alt mod. Daca pana acum am avut un stil pesimist, pe alocuri chiar stupid de pesimist as putea spune, acum vreau sa astern sperante pentru ca stiu ca undeva, acolo, este si perechea noastra, exact asa cum ne-o imaginam.

Da, recunosc sunt obsedata de iubire si sustin ca ea ne tine in viata. Si nu ma refer neaparat la dragostea unui posibil partener de viata pentru ca de multe ori aceasta poate fi abstracta. Ma refer la iubirea adevarata, atunci cand ai sentimentul ca apartii unui loc, atunci cand stii ca esti cu adevarat protejat, cand cineva iti ofera iubire neconditionata de fizic, psihologie sau chiar moralitate. Aceasta este iubirea adevarata si nu simpla atractie fizica, indiferent daca vorbesc de prietenie, familie sau iubit(a). Iti mai aduci aminte cum erai cand erai copil? Era suficient sa vezi, sa auzi, sa mirosi ceva inedit si deja simteai cum fluturii se joaca prin stomac pentru ca era pentru prima oara cand testai ceva. Asa ca fugi repede intr-un loc drag, inchide ochii si incearca sa nu te gandesti la nimic. Concentreaza-te pe simturile tale si vei redescoperi iubirea. Pentru ca esti inconjurat de iubire.

Iar pentru cei care se simt singuri, fara " a shoulder to cry on" trebuie sa fiti siguri de faptul ca undeva, candva veti intalni persoana perfecta fara a fi nevoiti vreodata sa mai acordati atentie tristetii. De aceea m-am hotarat sa nu imi dezgrop radacinile si sa alerg prin lume. Sa cunosc oameni noi, locuri noi pe cat de mult posibil. Deoarece stiu ca acolo, undeva, el exista in toata perfectiunea lui. Exact asa cum l-am visat. Un chip luminat de razele soarelui intr-o incapere goala si galbena. Un chip incadrat perfect de ochii caprui-aurii si de suvitele satene. Stiu ca voi simti din nou cum atingerea calda a degetelor lungi si fine mi le vor aseza pe ale mele deasupra clapelor unui pian negru.

* You are never fully dressed without a smile :) *

Tic-tac. Tic-tac. Auzi cum se scurg cliple? Cad unele dupa altele precum fulgii inocenti ai primei zi de iarna. Si nu lasa nimic in urma lor. Decat o atingere de gheata. Tic-tac. Tic-tac. Da, ele pleaca pe apa amintirilor si nu se mai intorc. Si totusi de ce ai de multe ori in viata senzatia de deja-vu? Este ea doar o stare menita sa iti aduca aminte de trecut sau are datoria de a-ti trezi anumite sentimente ce zac acolo, intr-un colt de suflet?

Pasesti pe cararea presarata de prezent cu cele mai frumoase clipe, insa atingerea de gheata a fulgilor de nea si a vantului ce te rascoleste pana in cele mai ascunse cotloane, te face sa eziti pentru cateva minute si sa privesti in urma ta cu toate ca tic-tac-ul se aude din ce in ce mai tare. Nu stii cum sa dai timpul inapoi si sa recuperezi fiecare moment in care inima iti sarea din piept. Acum nu mai e decat jar. Mult jar. Si ici pe 'colo cate un taciune usor aprins dar care e gata-gata sa se stinga si el. A reusit sa stinga totul cu atingerea lui de gheata. Este vorba doar de atingerea de gheata....

Uita-te in jurul tau. Mii de poze zac pe pamant si asteapta sa fie ridicate. Nu trebuie sa te opresti la una singura. Iar daca ti se intampla acest lucru timp de mai bine de un an de zile trebuie sa iti impui sa o rupi in milioane de bucatele, sa o distrugi, sa treci la urmatoarea. Nu merita. Nici macar sentimentul despre care aveai o parere atat de buna pana acum.

Si este vorba doar de atingerea de gheata....

Kelly Clarkson - Never Again

Vezi mai multe video din muzica

Sia - Breathe me
Asculta mai multe audio diverse

Nu am stat prea mult sa ma gandesc... dar am ajuns la concluzia ca viata mea e un autobuz. Intra si ies din viata mea aceleasi persoane in fiecare zi, la aceeasi ora, poate chiar minut. Sunt mereu in graba, si nu ma feresc sa fac acelasi drum din ora in ora.

Acum, ca ploaia s-a asternut asupra sufletelor noastre si asa planse de setea de vara, trebuie sa imi sterg in fiecare zi geamurile de noroiul intarit. Altfel risc sa vad clar tot ceea ce se intampla in jurul meu.

Insa, acum am nevoie de ceva benzina. Rezervorul e pe terminate. Si mai e un drum lung in fata.

Iar tu, esti cel mai fidel calator al meu. Nu te sfiesti sa capsezi biletul dimineata de dimineata dar ti-e intotdeauna teama sa te asezi pe unul din scaunele mele, ca si cand nu ai vrea sa deranjezi, sau din politete pentru a ceda locul altei persoane. Iesi si intri mereu din a mea cutie alba. Iar eu as vrea sa mi se blocheze toate sistemele si sa te tin captiv pentru totdeauna....

Continui sa alergi cu toate ca un vant rece iti bate in fata. Nu vrei sa te lasi batuta. Privesti cum imaginile clipelor trec pe langa tine. Mai vrei sa mai prinzi din zbor cate una. Insa nu reusesti. Le privesti cu neputinta cum se scurg una dupa alta.

( wow... )

Ai ajuns la concluzia ca nu are rost sa te consumi atat de mult pentru... niste nimicuri care nu fac altceva decat sa iti ilustreze cat de mizerabila e viata (noua replica a mea si a Lianei se pare ca este " It's just not fair!"). Insa nimic nu conteaza. Pentru ca ii ai pe EI.

Si cu toate ca la inceput ai vrut sa scrii un post despre aspectele cele mai urate ale vietii, dupa realizarea fotografiei de mai sus ai ajuns la concluzia ca ai o viata perfecta. Si nimic nu poate sa ti-o fure. Nimeni nu poate sa ti-I fure! Ei vor fi mereu acolo atunci cand ai nevoie, cand vrei ca cineva sa iti dea o palma sa iti revii in momentul in care cazi in depresia de toamna ( :)) ), atunci cand vrei sa uiti de griji, sa mai razi de unele aspecte prostesti ale vietii, sa mai vorbesti prin timpul orelor despre "love" ( orele de UK, psihologie sunt sfinte, la fel ca si "caietele" sau mai bine spus "hartiile X":)) si atunci cand ai chef sa lungesti drumul spre baia fetelor(+ listele pentru Mosul Cracaciun:D).

( planul de a ajunge la baia fetelor in 10 minute)

( Draga Mos Craciun...)

Si acum Hey, soul sister \:d/ ( cu dedicatie pentru Bogdan Soimu :>:> - " like a virgin" :)) )

"Mi se pare ca in aer plutesc sunetele unui nou sentiment.De neputinta. Iar ecoul lor se aude departe, pestea marea sufletului.Pentru prima oara ma simt infima, fara puteri, neputand sa fac ceva sa ma salvez de la inec.Caut in jurul meu colacul de salvare pe care il aruncasem acum vreo 6 luni, de frica , cu toate ca stiu ca nu mai este acolo , ci valurile l-au purtat departe....Probabil a ajuns chiar la tarm.
Se aud din ce in ce mai tare....
Stop! Traiesc!"
"Linisteste-te si respira." Aceea voce...atat de pLacuta .
"Stop!Aminteste-ti! Nu vrei sa faci asta din nou!Ai Gasit demult sfarsitul acestei povesti!" .
" Dar trebuIe sa ma salvez cumva!"
Linistea s-a asternut asupra Gandurilor, Inimii ei si asupra Lui.Nu putea auzi decat bataile inimii si sa simta cum sangele ii pulseaza din nou cu putere in vene.Stia ca avea sa dureze putin.
Amintirile incepusera deja sa ii rascoleasca Inima, iar Gandurile o suparau mai mult ca niciodata.
"Alb...!"
"Stop!"
"Privirea...!"
"Am spus stop!"
"Taci..!Atingerea..."
"Stii ce faci acum , nu?"
"Da...si chiar asta vreau!Parfumul..."
"Te rog, opreste-te, ma omori!"
"Nu o sa mori.Vocea..."
"Ignoranta!"
Gandurile au castigat.Inima a iesit din piept si o cauta si acum cu disperare pe fundurile marii.Insa nu a uitat sa bata.

Cateodata Ea nu uita sa culeaga petalele albe ale pomilor de primavara iar sangele ii navaleste in obraji cand asupra ei isi scutura podoaba pura a corolei lor. Pana cand orice urma de alb va disparea... Cine spunea ca primavara nu este in amintirea iernii?
Despre El pot spune ca a trait fericiti pana la adanci batraneti avand ,poate, parte de toata dragostea pe care Ea i-o putea oferi.
"Oare cand voi spune cu adevarat ca este sfarsitul?" Gandurile inca mai suferau in amintirea inimii...



Soarele de primavara stralucea puternic la fereastra mea nelasandu-ma sa imi deschid cu usurinta ochii.Alaturi de mine: jurnalul si stiloul.Totul:intr-o seara de mai.Mai precis , prima.



Alexandra


P.S.Imi cer scuze ca nu ti-am mai scris in ultima vreme.